"SĂ NE ”BATEM” …PREDICTIV!
Pe la jumătatea lui octombrie a început …stagiunea de toamnă a concursurilor şcolare cu finanţare din partea concurenţilor. O inepţie! Cum să chemi la concurs când nici nu a început bine pregătirea, programul de antrenament, adică anul şcolar?! Cum de nu băgăm de seamă că suntem atraşi într-o potlogărie, în care bieţii copii sunt puşi să se “bată” între ei înainte de vreme?! Pe cheltuiala familiilor năucite de abundenţa şi climatul emfatic al concursurilor şcolare, ne facem de treabă sâmbetele şi duminicile de peste an.
Într-o discuţie cu organizatori ai unui concurs ce cunoaşte vreo 3 etape, fiecare consistent plătită, am făcut observaţia că e prea devreme, la începutul şi chiar pe parcursul semestrului I pentru concursuri. Am primit un răspuns şi o explicaţie ce urmau să-mi curme elanul critic; în fapt, am rămas stupefiat: mi s-a spus că e vorba de o etapă predictivă!!! Mai mare trăsnaie nu se poate în materie de concursuri, de orice natură ar fi ele: sintagma “concurs predictiv” dezvăluie un conglomerat confuz de cunoștințe în mintea celui ce o rostește. Concursurile nu pot fi decât sumative, finale, nicidecum predictive. Confuzia e lesne de observat, punând faţă în faţă termenii de “evaluare” şi de “concurs”. Orice concurs este şi o evaluare, dar nu orice evaluare este un concurs. Aşa stând lucrurile, evaluările pot fi predictive, concursurile, nicidecum. Dar cine stă să-şi bată capul cu asemenea analize? Conduita-şablon și mimetismul sunt mult mai la îndemână şi tocmai pe asta se întemeiază succesul financiar şi sporirea “fără număr” a aşa-ziselor concursuri şcolare în care căştigătorii nu se pot lăuda că sunt campioni.
O altă serie de întrebări ar fi: “Câte concursuri poate suporta într-un an şcolar un elev? Care este potenţialul de concurs al unui copil? Cine are menirea de a veghea la dimensiunea psihologică a circuitelor înseriate şi în paralel ale concursurilor şcolare? Cine ar trebui să se așeze în fața oricărei autorități, fie școlare, sau tutelare, și să spună: STOP, nu mai mult de două, sau trei, excepțional patru concursuri ”per capita” într-un an școlar!” Sunt copii care ”adună” câte 8-10 participări în același an. De ce să nu normăm ”per capita” și concursurile? Altfel, pentru cei ce se duc ”serios” la concursuri, excesul de stări competiționale devine o traumă, un abuz emoțional, iar pentru cei ce se duc din mimetism, concursul devine o bagatelă. Apoi, în ce tip de analiză îi cuprindem pe cei ale căror familii nu pot suporta financiar concursurile? Oricum, e de rău, nu de bine.
Evident, concursurile nu pot fi interzise. “Piaţa” trebuie să fie liberă. Însă, cadrul de manifestare poate fi definit de către autorităţile în materie. De exemplu, ce-ar fi dacă în calendarul şcolar ar fi stabilită o singură sesiune pentru toţi ofertanţii de concursuri naţionale, să zicem, de pildă, săptămâna de vacanţă dinaintea Paştelui. Elevii şi profesorii lor ar putea opta pentru oricare dintre concursurile de pe “piaţă”. Asta da, ar fi o concurenţă şi între ofertanţii de concursuri. Să vadă şi ei cum e să …concurezi!
O fi…?! n-o fi…?!"
04 noiembrie 2011 de Teodor Ştefănică
N.A. Pentru necunoscatori, dl.Teodor Stefanica este inspector scolar la Inspectoratul Scolar Judetean Galati:
teostefanica.ro 
Acest album nu are incă nici un comentariu.